Angajații din muzee și biblioteci intră luni în grevă/Sindicaliștii îi bat obrazul ministrei Raluca Turcan: Am fost păcăliți!

Publicat: 29/03/2024, 14:30

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, se afla într-o vizită de lucru la invitația Centrului Pompidou din Paris, când angajații muzeelor și bibliotecilor din România au decis să intre în grevă. Ordonanța de urgență care le-ar fi mărit salariile, de la 1 aprilie, nu a fost supusă la vot, așa cum se aștepta. Potrivit președintelui Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă, Georgel  Balaci, ministrul le-a promis că va fi pe ordinea de zi, de joi, a ședinței de guvern, însă nu s-a întâmplat. Motiv pentru care, luni, angajații vor declanșa protestele.

Angajații din bibliotecile și muzeele, care nu aparțin de Ministerul Educației, ci de sectorul Familia Ocupațională „Cultura”, vor boicota Noaptea Muzeelor. Evenimentul internațional are loc anual pe 18 mai, și își vor petrece începutul săptămânii viitoare în grevă, din cauză că ministrul Culturii, Raluca Turcan, le-a promis măriri salariale de la 1 aprilie, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Georgel Balaci, liderul sindical al Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Mass-Media afiliată la Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” (C.N.S. Cartel ALFA), spune că au avut mai multe runde de discuții cu Raluca Turcan în urma cărora s-au ales doar cu…promisiuni. În acest scop, au întocmit și un document  în care se regăsesc doleanțele și intențiile sindicaliștilor.

Săptămâna trecută, a avut loc prima întâlnire. Ni s-a spus că săptămâna aceasta va intra OUG-ul, că este pregătit. Și joi, ieri, la ședinta de guvern, va intra. Ceea ce nu s-a întâmplat, a declarat pentru Gândul, președintele sindicatului, Georgel Balaci.

În această situație s-ar afla cam 11 000 de angajați, dintre care 7000 sunt specialiști și restul, personal auxiliar. Din păcate, sindicaliștii nu au reușit să mai ceară explicații ministrului Culturii, pentru că aceasta se afla într-o vizită de lucru, la Paris, la expoziția dedicată  sculptorului român Constantin Brâncuși. Evenimentul a fost organizat de Centrul Pompidou în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe prin Ambasada României în Franța și Institutul Cultural Român.

Citește și:

RALUCA TURCAN lovește cu o nouă GAFĂ / „Drumuri moderne în care să petreci mai mult timp în trafic”

Ministrul Culturii, ANUNȚ important privind două reședințe REGALE impresionante: „Un punct de referinţă pentru Europa de Est”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Președintele iranian Ebrahim Raisi a murit într-un accident de elicopter
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Traian Băsescu: Ar fi o mare greșeală a României să nu dea Ucrainei un sistem...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul fetei ucise la Sibiu, detalii cutremurătoare! "Când am auzit..."
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Top 30 cele mai bune universităţi din România: UBB, UB şi Politehnica din Bucureşti conduc...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Rămas bun, maestre! A murit marele actor. Și-a luat adio
Prețul carburanților explodează. Ce se întâmplă de la 1 iulie
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
”Cam vulgară” Lidia Buble, criticată dur după ce a apărut la bustul gol
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Test de cultură generală. Ce înseamnă SOS?
×